Evenimente, stiri, opinii - Realitatea online

Fii Martor Ocular! Vezi, spune ce crezi.. Stiri, informatii, monden, afaceri, life&style.. Totul in timp real..

Scandalul de la Pro TV – Chirila – Fernea

“Mă revoltă mai ales faptul că s-au folosit de imaginea mea fără acordul meu. În plus, presupun că un astfel de sprijin acordat de un Consiliu Județean se face din banii contribuabililor și mă întreb dacă este de interes public.”

Tudor Chirilă, liderul trupei Vama s-a alăturat unui juriu format din Loredana Groza, Smiley şi Marius Moga. Cei patru, se suportă sau nu, trebuie să facă echipă şi să asigure succesul celei mai importante producţii a postului.

Un reportaj difuzat în emisiunea lui Cătălin Măruţă, care prezintă culisele de la “Vocea României”, lasă să se înţeleagă indirect faptul că ieşirea publică a lui Tudor Chirilă împotriva concurentei Tincuţa Fernea, a produs ceva valuri în interiorul echipei. Deşi nu s-au pronunţat direct, au existat discuţii pro şi contra între popularii antrenori.

Scandalul a izbucnit după ce Tudor Chirilă a scris pe blogul său că o concurentă din propria sa echipă beneficiază de o campanie publicitară făcută din bani publici de preşedintele Consiliului Judeţeaan Satu Mare.

În acest moment nu se ştie cu exactitate ce impact vor avea dezvăluirile asupra show-ului, dar Tincuţa Fernea este o concurentă compromisă. Sunt multe dovezi că lucrurile s-au întâmplat exact aşa cum a scris Chirilă pe blogul său.

Producătorii show-ului şi postul TV au fost puşi într-o situaţie delicată, deşi regulamentul concursului n-a fost încălcat. Publicitatea care se face în jurul emisiunii nu va fi exclusiv pozitivă. Îşi permite managementul Pro să aibă în echipă un star atât de independent şi de exploziv cum este Tudor Chirilă?

În această poveste, verdictul va fi dat doar de audienţă? Dacă după întâmplarea cu Tincuţa, emisiunea atrage un segment mai mare format dintr-un public comercial, unul educat, aflat în căutarea de dezbateri şi care apreciază eroii justiţiari, Tudor Chirilă va fi salvat. Dacă acest scandal va afecta credibilitatea emisiunii, atunci producătorii locali ai concursului vor căuta să-l îndepărteze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *